Așa cum am scris de nenumărate ori până acum, mizerabila miză a cârdășiei imunde și mânjite cu sânge ucrainean dintre Moscova și Washington, este una strict financiară!
Mai deunăzi, „Wall Street Journal” (WSJ) a publicat un material fulminant din care reiese clar faptul că, efectiv, această abjectă „organizație politico-economică Trump” care conduce Statele Unite este dornică să încheie diverse acorduri comerciale cu banda politicianistă organizată infracţional condusă de Vladimir Putin, ca o modalitate de a pune capăt războiului din Ucraina!
„Planul de Pace” al Moscovei, susținut copios de Washington, este strict despre așa ceva: despre bani, despre cooperare economică bilaterală și, explicit, despre demantelarea teritorială a Ucrainei în folosul pecuniar al celor două țări și, mai întâi de toate, în folosul geopolitic și geostrategic al Rusiei.
Trump&Co vizează să aducă, așadar, sute de miliarde de dolari din economia rusă în America, oferind la schimb o Ucraină sfârtecată și definitiv vândută Kremlinului.
Articolul din „The Wall Street Journal” detaliază modul în care echipa lui Trump – inclusiv ginerele său Jared Kushner și trimisul special Steve Witkoff – a negociat cu Rusia despre cum să obțină pentru SUA… „două trilioane de dolari, pentru a dezgheța economia”!
Se pare că Witkoff i-ar fi găzduit pe Kirill Dmitriev – negociatorul șef desemnat de Putin – și pe Kushner la o proprietate a sa de pe malul oceanului, în Miami Beach, pentru a elabora un plan de încheiere a războiului, asigurându-se în același timp că afacerile americane vor asigura câștiguri imense pentru corporația Trump dar și avantaje uriașe pentru Putin și pentru cleptocrația asasină de la Kremlin.
Conform surselor „WSJ” , omul lui Putin, Dmitriev, a insistat ca cele 300 de miliarde de dolari reprezentând activele băncii centrale rusești înghețate în Europa… să fie utilizate pentru proiecte comune de investiții americano-ruse și pentru o „reconstrucție a Ucrainei condusă de SUA”. Adică, de interesele și de profitul ruso-american.
De asemenea, se pare că au existat și discuții halucinante despre o misiune comună între „SpaceX” , compania lui Elon Musk și Rusia, pentru o viitoare expediție spațială pe Marte!
Strategia Kremlinului, care pare că îi este servită lui Trump – conform dezvăluirilor ziarului american – este aceea de a convinge administrația americană că Rusia este o „țară a oportunităților” și nicidecum o amenințare pentru Casa Albă!
Tranzacția ruso-americană, care se pregătește, se bazează pe un raționament absolut cinic, abject și ticălos, în condițiile în care Ucraina este pusă la mezat. Acest raționament ar fi acela că, în acest mod, toate părțile implicate în conflict ar avea de câștigat și „toată lumea ar prospera și ar face parte din asta (din acest deal – n.n.), existând avantaje pentru toată lumea, ceea ce va constitui în mod natural un bastion împotriva viitoarelor conflicte. Pentru că, toată lumea ar prospera”.
În mod absolut tragic, aberant politic, sfidător juridic din perspectiva Dreptul Internațional și a Curții Penale Internaționale și, nu în ultimul rând, în mod deplorabil moral și dezastruos geopolitic, Casa Albă percepe Rusia postbelică drept o oportunitate pentru investitorii americani, potrivit „WSJ”, oportunitate care merită sacrificarea Ucrainei.
Este vorba despre aceeași Casă Albă și despre același Trump care, acum ceva timp, avertiza – pe bună dreptate! – Europa că se vulnerabilizează strategic, făcând afaceri de mare anvergură, cu țiței și gaze naturale, cu Rusia.
În acest spațiu al tranzacționalismului trumpist, forjat de cântecul de sirenă cântat la balalaica lui Putin, nu mai este deloc imposibil să urmeze sacrificarea fostelor țări comuniste, membre NATO și – de ce, nu!? – a întregului flanc estic al Alianței Nord Atlantice.



